Anul acesta am avut în sfârșit bucuria de a putea filma și trupa de dubași din Românești. În fiecare an parcă îmi scăpau printre degete, dar de data asta, cu ajutorul lui Adi, căruia îi mulțumesc, am aflat exact momentul în care au intrat în Colonia Fabricii.
Pietroasa Country Ride
Iată că după ce au făcut din Liman Bike Race o tradiţie, acest concurs aducând la start din ce în ce mai mulţi concurenţi, organizatorii (Asociaţia Liman Bike Race) v-au pregătit o surpriză în această toamnă. În data de 28 octombrie 2012 va avea loc prima ediţie a concursului de MTB „Pietroasa Country Ride”.
În perioada imediat următoarele, pe secţiunea dedicată Asociaţiei Liman Bike Race a site-ului veţi gasi toate detaliile.
Nedeea românilor de pretutindeni (2012)
Parada portului popular.
Ansamblul Profesionist Banatul.
Ansamblul din Tomeşti.
Ansamblul folcloric din Pocsaj(Ungaria).
Ansamblul Recăşeana.
Cununa Timişului – Ghiroda.
O înfrângere şi o victorie
Două etape au trecut de la ultima actualizare şi anume:
Etapa 25: Cartier Dragan – AS Tomeşti 4-1, autorul golului echipei noastre a fost Flavius Togeroni.
Etapa 26: AS Tomeşti – Dumbrava 4-1, goluri înscrise de Sergiu Muntean, Ovidiu Palconi, Răzvan Palconi şi Dodo.
AS Tomeşti – CSŞ Lugoj
În etapa 24, disputată duminică, 13 mai 2012, AS Tomeşti a reuşit doar un scor de egalitate, 1 – 1 împotriva celor de la CSŞ Lugoj. Golul formţiei noastre a fost inscris de Togeroni Flavius. Jucătorii noştrii au avut multe ocazii de a înscrie, dar nu au reşit să le fructifice.
Categoria sub 10 ani – 2012
KIDS SUB 10 ANI
La acesta categorie au participat 60 de copii din care 31 fete si 29 baieti.