Relieful

Relieful comunei Tomeşti este rezultatul unui lung proces de evoluţie, a factorilor endogeni şi exogeni fiind în general accidentat datorită, pe de o parte climatului cu regim pluviometric bogat (creşterea cantităţilor de precipitaţii se face proporţional cu altitudinea, ajungând ca pe cele mai înalte culmi ale Munţilor Poiana Rusca să cadă anual în jur de 1200 mm) , care a favorizat dezvoltarea unei reţele hidrografice ramificate, pe de altă parte, alcătuirii petrografice (şisturi cristaline, calcare), cărora li se adaugă sedimentarul vechi, mezozoic şi acumulărilor noi pleistocene. Ponderea principalelor unităţi de relief este diferenţiată, cu predominarea munţilor şi dealurilor, care ocupă peste 75 % din suprafaţă.

    Se deosebesc trei zone mai importante (în general cele trei trepte de relief):

  • zona montană
  • zona piemontană
  • zona de luncă şi mici depresiuni intramontane.

Văile care brăzdează relieful au versanţii cu o înclinare medie de 10º-15º, oscilând însă între limite inferioare şi superioare acestor valori. Văi adânci, cu versanţi repezi, uneori adevărate defilee contrastează cu interfluviile plane din jurul altitudinilor de 1000 m.

Cu excepţia împrejurimilor satului Baloşeşti, din vestul comunei, toată suprafaţa este drenată de râul Bega, a cărui vale prezintă câteva deschideri de forma unor mici depresiuni locale, cum sunt şi acelea ce constituie părţi din vetrele aşezărilor şi principalele terenuri arabile. În micile bazinete formate datorită rezistenţei diferite la eroziune a rocilor (eroziune diferenţială) sunt prezente depozite de gresii, pietrişuri şi nisipuri.

Vârful Padeş

Munţii Poiana Ruscă sunt dominaţi de o culme centrală înaltă care uneşte cele două culminaţii principale ale masivului – Vârful Padeş (1377,5 m) şi Vârful Rusca (1356,1 m).

Din aceste vârfuri se desprind radiar culmi lungi, numite de localnici „picioare” care coboară până în depresiunile periferice. Din Vârful Padeş se desprinde către nord (pe direcţia comunei) o culme care, prin vârfurile Balaurul, Preslop, Ambros (831 m), Beneş (646 m), ajung la Tomeşti. Din Vârful Rusca porneşte către nord-vest până la Româneşti, o culme peste Vârful Stâlpului (975 m), Druja (957 m) şi Vârful Scalinului.

Se observă că întreaga zonă este străjuită de creste împădurite, înalte ce culminează la peste 1300 m, în câteva vârfuri: Padeş, Pădişel (1311 m), Pascota (1348 m), Rusca.

Râul Bega taie de-a curmezişul versantul nordic al masivului Poiana Rusca, de sub Vârful Rusca spre nord, străbătând un relief montan tipic, în care deşi altitudinile nu sunt prea mari, peisajul este impresionant datorită povârnişurilor repezi din întregul bazin. Fragmentarea accentuată a culmilor este generată de mai multe văi torenţiale, înguste şi adânci, ce coboară repede în valea colectoare.

La baza versanţilor, numeroase conuri de dejecţie, uneori larg dezvoltate, stau mărturie a forţei de eroziune şi transport a organismelor terţiale.

La limita de est şi vest, zona este mărginită de culmi aproape continui, care câştigă constant în altitudine, până în extremitatea sudică a comunei. Câteva vârfuri mai importante pe teritoriul comunei sunt: Druja (958 m), Glodia (954 m), Gorunei (709 m), Bâla (794 m), Cioaca Suliţelor (701 m), Preslop (788 m), Cioaca Pietrosului (1149 m), Topla (741 m), Benci (824 m), Făgeţel (1088 m) iar la extremitatea sudică se întâlneşte culmea transversală est-vest a celor mai înalte vârfuri din masiv: Padeş, Pădişel, Pascota, Rusca, cu înălţimi de peste 1300 m .

Aceste culmi constituie şi cumpăna de ape dintre bazinul hidrografic superior al râului Bega şi cele ale râurilor din jur Mureş şi Timiş.

La limita nordică a comunei, altitudinea este cea mai scăzută (180 m) la confluenţa dintre Bega şi Şasa (Bega Poieni). Pe o linie sud de Baloşeşti-Tomeşti, sud-est de Româneşti se face trecerea în zona piemontană, formată din culmi de dealuri prelungi, care se pierd treptat în golful de câmpie, format pe vechiul con de dejecţie al râului Bega, la ieşirea din munţi. Începând din dreptul localităţii Tomeşti, lunca râului este tot mai largă, atingând la limita nordică a comunei o lăţime de aproximativ 1 km, fiind mărginită pe părţi de dealuri piemontane şi terasele râului Bega.

Se observă că din punct de vedere al genezei, relieful acestei zone este strâns legat de tectonica părţii apusene a Carpaţilor Meridionali, cât şi de evoluţia lacului Panonic.

<< Petrografia >>                                               << Morfologia >>

One comment:

Lasă un răspuns