Meşteşuguri ţărăneşti

Din rândul populaţiei acestei zone, în decursul timpului, s-au ridicat ţărani care pentru satisfacerea necesităţilor locale s-au specializat în prelucrarea diferitelor materii prime ca: lemnul, argila, piatra, fierul, lâna, pieile etc. Aceste meserii se transmiteau apoi din tată în fiu. În funcţie de materia primă locală au apărut, în timp şi specializări pe sate. Astfel, la Luncani şi Tomeşti au apărut mai mulţi prelucrători ai lemnului, pietrei, fierului. La Baloşeşti prelucrarea argilei iar la Româneşti prelucrarea fibrelor textile, a cerealelor etc.

Dotarea atelierelor a evoluat de la unelte casnice de mînă la diferite mecanisme şi instalaţii cu un randament sporit. Din meşteşuguri casnice s-a trecut la obţinerea de produse destinate comerţului.

Prelucrarea lemnului. „Lemnul a fost o materie primă de bază oferită de pădure oamenilor, care l-au folosit din vremuri străvechi pentru construirtea locuinţelor, a adăposturilor pentru animale şi a altor construcţii, pentru confecţionarea uneltelor, obiectelor casnice, mijloacelor de transport etc”. Austriacul J.J. Ehler, menţiona în anul 1774 că în districtul Luncaniului „se câştigă bani mulţi confecţionând roţi de căruţă şi doage de butoi”.

Cei mai mulţi meşteri lemnari erau dulgherii şi şindrilarii. Dulgherii construiau casele, sălaşele, grajdurile şi celelalte anexe gospodăreşti. Şindrilarii confecţionau şindrila din lemn de brad. La construirea caselor echipele de dulgheri, ajutaţi de lucrătorii necalificaţi, se foloseau în general de următoerele scule: toporul, fierăstrăul cu coardă şi joagărul, sfredelul, dalta lată şi cea în cruce, tesla, mezdreaua, ciocanul.

Construcţiile din lemn (case, grajduri, sălaşe, saivane) ridicate în urmă cu peste 150 – 200 de ani se află şi în prezent la Luncani şi Tomeşti, în mai mică măsură în celelalte sate.

Meşterii dulgheri şi şindrilari amintiţi de-a lungul timpului erau: Pârvan, Ionescu Dumitru, Adam Ion-şindrilar, toţi fiind din Luncani. Şi în prezent se mai construiesc case cu schelet din lemn şi ziduri din cărămidă, aşa numitele case zidite „între căţei”.

Altă categorie de prelucrători ai lemnului erau tâmplarii (tişlării). Ei lucrau piesele de mobilier, finisarea lucrărilor executate de dulgheri ca fruntarii la case, foişoare şi alte lucrări anexe caselor. La Luncani era renumit tâmplarul Marinescu Nicolae (Luţă).

Confecţionarea cherestelei din foioase şi răşinoase necesare lucrărilor de dulgherie şi tâmplărie l-a asigurat gaterul instalat la Luncanii de Jos, activat de forţa apei râului Bega.

Olăritul, a fost una din ocupaţiile cele mai vechi ale populaţiei acestor locuri. Pentru aceasta aducem ca argument vasele descoperite la Româneşti aparţinând neoliticului şi din perioada de trecere spre epoca bronzului aflate în muzeul din Lugoj.

În decursul timpului această îndeletnicire s-a practicat neâncetat. În zona Făgetului au fost cinci localităţi în care s-au modelat vase din lut: Jupâneşti, Făget, Baloşeşti, Temereşti, Răchita.

La Baloşeşti s-a produs ceramică nesmălţuită : vase în care se ţinea apa (cârcege), ulcele, căniţe, ghivece pentru flori, cratiţe de diferite mărimi (erau căutate cele folosite pentru închegatul laptelui) etc. Ca maiştrii olari erau cunoscuţi: Capotescu Todor şi Stănilă Damian. Produsele obţinute erau vândute la târgurile din Făget şi la alte târguri din zonă.

În prezent această tradiţie este continuată de familia Costineanu Ştefan şi Terezia din Colonia Fabricii, care foloseşte prelucrarea tradiţională (la roata olarului) a argilei realizând obiecte decorative în stil modern.

Slaba producţie agricolă a determinat orientarea locuitorilor spre meşteşugul olăritului, care era destul de rentabil (pe o căruţă de oale se putea obţine o căruţă de grâu sau alte produse necesare în gospodărie). În prezent în Baloşeşti nu se mai practică acest meşteşug.

Metalurgia are tradiţii foarte îndelungate pe teritoriul comunei. Să amintim că la Luncani s-a exploatat în trecut fier şi cupru. În anul 1734 la Luncani funcţiona un furnal de topit metal.

În zilele noastre mai sunt câţiva fierari (covaci) care repară uneltele de muncă şi potcovesc caii. În satul Româneşti este cunoscută fierăria lui Miclău Gheorghe (Boca) şi fierăria lui Savu. În Tomeşti este cunoscut Coman Constantin (Iustin) care şi potcoveşte caii. În Colonia Fabricii Seleşan Gherghe (Moţu) care se ocupă numai de repararea uneltelor de muncă.

Pe teritoriul comunei au existat şi încă mai există cariere de piatră de var. Exploatarea lor s-a făcut accidental de către localnici încă din timpuri mai vechi. Sunt patru cariere amplasate la: Româneşti, Baloşeşti, Colonia Fabricii şi Luncanii de Jos. Pe lângă piatra necesară în construcţii se extrăgea şi piatră de var. Exploatarea calcarului pentru fabricarea varului a început mai intens în anul 1971 prin construirea a trei cuptoare de ars piatră de var. Carierele de calcar cele mai bune sunt cele din Luncani şi Colonia Fabricii (calcar cristalin marmurean). Arderea varului se făcea în cuptoare alimentate cu lemn. Cei mai cunoscuţi vărari erau: Vasiescu Iosif (Româneşti) şi Ilea Ion (Tomeşti), ambii decedaţi.

În prezent nu se mai practică această îndeletnicire.

Alte meşteşuguri ce s-au mai practicat: cojocăritul, confecţionarea şubelor, ţesutul şi torsul, prelucrarea pietrei, morăritul.

În anul 1971, potrivit informaţiilor furnizate de lucrarea „Localităţile judeţului Timiş”, apărută la Timişoara în anul 1971 (pag. 266-267), pe teritoriul comunei erau şase meşteşugari, din care: fierari (1), tâmplari (1), croitori (2), cizmari (1), frizeri (1).

Lasă un răspuns