Hidrografia

Apele subterane. Rezervele de ape subterane şi distribuţia lor spaţială sunt legate de însuşirile hidrografice ale rocilor ce alcătuiesc principala formă de relief.

Apele freatice. Aceste ape nu au o extindere mare în zona studiată. Constituţia litologică (şisturi cristaline) nu oferă condiţii favorabile acumulării unor straturi acvifere propriu zise.

Pe şisturile cristaline ale munţilor Poiana Rusca, apele freatice sunt discontinue şi se întâlnesc în zona de grohotişuri, în pătura de materiale deluviale sau în conurile de dejecţie şi în depozitele aluviale din albia râurilor. Întretăind suprafaţa scoarţei terestre, apele freatice dau naştere la izvoare, care sunt de tipul celor descendente şi sunt răspândite la baza versanţilor, la contactul dintre rama muntoasă şi depozitele sedimentare, fiind mai frecvente în zona satelor Luncanii de Jos şi Tomeşti, peste 35 şi respectiv 20, izvoare cu debite între 0,05 şi 0,1 l/s.

Adâncimea stratului acvifer la Tomeşti este de 0,8 m iar la Luncani 0,5 – 2,0 m (N. Ilinca – Masivul Poiana Ruscăi, p. 93).

Apele freatice prezintă o abundenţă continuă tot timpul anului şi au un drenaj liber, fiind folosite, predominant, pentru nevoile gospodăreşti şi ale industriei locale. Pe teritoriul comunei sunt prezente şi o serie de izvoare de apă caldă şi probabil cu anumite mineralizări: izvorul pârâului Topla (Luncani), izvoarele din incinta Mănăstirii Româneşti (Balta Caldă) etc.

Râurile. Teritoriul comunei Tomeşti este străbătut de cursul superior al râului Bega, de la sud la nord. Râul Bega îşi adună apele din culmea Padeş-Rusca (1150 m altitudine), are un izvor hidrografic de 2241 kmp şi o lungime de 168,6 km. Zona prin care trece râul este puternic împădurită (peste 80 %) fiind dominată de şisturi cristaline, calcare şi dolomite în care a săpat mici bazinete depresionare de eroziune şi chei. Panta sa longitudinală ,în acest sector montan variază între 5 şi 30 m/km, media fiind de 15 m/km. Debitul de apă în acest sector este mărit prin numeroase pâraie afluente.

De pe versantul nord-estic al Vârfului Rusca pornesc pâraiele Lantoş, Jghebosu şi Pascota, care se unesc în apropiere de Vârful Stâlpului şi formează Valea Stâlpului.

La curmătura dintre Vârful Rusca şi Vârful Padeş, în locul zis Tăul Ursului, izvorăşte Căprişoara, pe care localnicii o consideră izvorul principal al râului Bega. În drumul său această vale beneficiază de aportul de apă, dinspre valea Padeş al Burăului şi urmează cursul împreună până la locul „Între Ape”, unde se unesc cu Valea Stâlpului şi formează Valea Mare.

Dinspre vârfurile Padeş şi Bordaru izvorăşte Valea Topla, care primeşte apele pâraielor Ştefania, Stânjeni şi Ruzi şi, împreună, se varsă în centrul localităţii Luncanii de Jos în Valea Mare. Aceste ape unite formează Bega Luncani.

Până în Colonia Fabricii, Bega primeşte următorii afluenţi: Valea Lupului, Pârâul de la hotar (stânga), Pârâul lui Drobotă (dreapta), Valea lui Liman (dreapta).

Râul Bega la intrarea în Colonia Fabricii

În cadrul localităţii Colonia Fabricii primeşte pe partea stângă pârâul Moga. Până la ieşirea din comună mai beneficiază de aportul a unor afluenţi mai mici: Valea Izvorul Drujii (dreapta), în localitatea Tomeşti Valea Cornetului, pârâul Bisericii şi Valea Leşului (pe stânga), Valea Piatra Albă, Valea Gorniţel, Valea Cimitirului (dreapta) şi la ieşirea din comună primeşte cel mai mare afluent ce vine dinspre localităţile Poieni-Crivina-Pietroasa, râul Şasa sau Bega Poieni.

În legătură cu denumirea râului Bega au existat foarte multe păreri. Profesorul Marius Bizerea preciza că până la jumătatea secolului al XVIII-lea (acţiunea de colonizare a Banatului), cursul superior şi mijlociu al râului Bega se numea Timişel, Timişul Mic, Temeşici. Evliya Celebei numeşte râul Tanişoara (Timişoara) şi spune că izvorăşte din Ţara Ardealului, deosebind-ul de râul Tamiş (numele sârbesc al Timişului) despre care precizează că trece prin Lugoj şi Sebeş (Caransebeş) şi că izvorăşte de la Porţile de Fier (Transilvania).

Denumirea de Bega apare după încheierea lucrărilor de canalizare şi regularizare a cursului în regiunea de câmpie. În 1872 când se fac primele ridicări topografice de către austrieci numele de Bega era necunoscut. Autorităţile austriece, apoi cele maghiare, după 1778 când Banatul este alipit Ungariei, în dorinţa lor de a germaniza şi maghiariza provincia instalează la izvorul văii numită de români Căprişoara inscripţia „Begafö”, adică „Izvorul Begheiului”.

Cantitatea de precipitaţii în bazinul muntos al râului Bega (242 kmp) ajung la 1000 mm. Ele se datorează maselor de aer umed din vestul şi nord-vestul continentului, altitudinii ridicate în regiunea izvoarelor (1000 m) în condiţiile unei evapotranspiraţie destul de redusă (525 mm).

Valorile scurgerii medii multianuale se aseamănă cu cele din Carpaţii Meridionali şi sunt apropiate de cele din Carpaţii Orientali (780 mm la altitudini de peste 1300 m).

La altitudini de 300 – 400 m corespunzătoare zonei Colonia Fabricii – Tomeşti – Româneşti ce primeşte o cantitate medie a precipitaţiilor de 700 mm îi corespunde izorea de 5 l/s/kmp (150-175 mm), ea delimitând rama nord-vestică a masivului.

Altitudinea medie (m) Medii lunare şi anuale ale nebulozităţii
Cantitatea medie a precipitaţiilor P(mm) Scurgerea medie Ymm Coeficientul scurgerii medii Evapotranspiraţiei
l/s/kmp
Peste 1300 1400 25 780 0,55 675
1200-1300 1300 21 650 0,50 600
1100-1200 1200 15 475 0,40 575
1000-1100 1100 13 400 0,36 550
900-1000 1000 12 375 0,37 525
800-900 950 11 350 0,36 500
700-800 850 10 325 0,38 490
600-700 800 9 275 0,34 500
500-600 800 8 250 0,30 550
400-500 750 6 200 0,26 600
300-400 700 5 175 0,25 674

Sursa: N. Ilinca Masivul Poiana Rusca, p. 95

Debitele maxime corespund lunilor aprilie, mai, iunie, reprezentând 34 % din valoarea anuală după care urmează o descreştere gradată până la sfârşitul lui octombrie. În cursul anului ponderea cea mai mare o deţine luna aprilie (12 %).Debitul mediu al râului Bega calculat la postul hidrometric Luncanii de Jos, este de 1,21 mc/s.

Regimul termic şi de îngheţ. Pe cursul superior datorită debitelor destul de mici temperatura apei este egală cu cea a aerului; mai în aval unde debitele sunt mai mari se produc unele variaţii între temperatura apei şi cea a aerului. Temperatura maximă a apei atinge valori de 25 ºC. Mediile lunare maxime se realizează în lunile iulie-august. Sunt unele izvoare cu apă caldă (Topla şi altele) care ridică temperatura râului.

Viteza destul de mare a râului şi a afluenţilor împiedică producerea şi dezvoltarea formelor stabile de gheaţă.

Eroziunea şi transportul aluviunilor în suspensie are o intensitate redusă.

Pe cursul superior al râului Bega, datorită pantei mari care favorizează o bună circulaţie a apei, valorile p.H-ului se menţin în domeniul neutru şi slab alcalin (între 6,8 şi 7,4). Oxigenul dizolvat, factorul hotărâtor care influenţeazî mineralizarea substanţelor organice şi condiţionează dezvoltarea organismelor animale şi vegetale, se menţine în condiţii suficiente în toate anotimpurile, apa conţinând în general peste 10 mg/l oxigen. Conţinutul acesta de oxigen se datorează lipsei de impurificări organice caracteristice regiunilor muntoase şi bunei aerări, datorită cursului rapid. Mineralizarea pe râul Bega la Luncani la 25.03.1966 avea 217,0 mg/l reziduri, iar la 24.07.1967 avea 210 mg/l reziduri (N. Ilinca, Masivul Poiana Rusca, p. 115).

În scopul asigurării debitului necesar pentru lacul de acumulare Surduc de 51 milioane mc (Raportul R.A. „Apele Române” Filiala Timişoara) în anul 1988 au început lucrările la tunelul de aducţiune a apei din râul Bega (4,8 km lungime) ce va dirija un izvor al râului dinspre Luncani prin Gladna Română spre lac. Lucrările începute în anul 1988 trebuiau să fie terminate în anul 2000 dar nu au fost terminate nici în anul 2006.

În anii 2001-2007 s-au făcut importante lucrări de amenajări a cursului de apă a râului Bega între Luncanii de Jos şi Tomeşti. Prin aceste lucrări vor fi evitate inundaţiile de primăvară.

Lasă un răspuns